marți, 29 octombrie 2013

Gusa fiarta cu boia

Nu. Nu este de regim. Asta o spun eu, fara sa am vreun studiu, vreun curs ori vreo scoala in nutritie, in alimentatie, farmacie, biologie, chimie, genetica ori medicina. Chiar si asa, cred ca cei din jur mi-au trasat, de-a lungul timpului, niste linii destul de clare legate de ceea ce bagam in gura, reguli care mi-au intrat, fara sa vreau neaparat, bine de tot in cap. Asadar, gusa de porc are grasime si are si carne, oarecum intercalate, oarecum mega-super-extra-giga-delicioase, daca delicios ar suporta grade de comparatie. Asta, adica grasimea, in viziunea preotilor contemporani ai bisericii alimentatiei sanatoase, face rau la orice. E necaz mare pentru ficat, e dezastru pentru bila, e catastrofa pentru vasele de singe. Mori, faci infarct, ti se opreste pofta de viata din cauza poftei de mincare.

Bun. Acestea fiind precizate, eu zic sa continuam impreuna noi, cei curajosi, noi, cei fara teama de moarte.

Mama mea facea asemenea bunatate. E drept, nu facea zilnic sau saptaminal si nici macar lunar, dar de Paste si de Craciun parca tot o gaseai pe masa. Primavara alaturi de niste ceapa verde, iarna linga niste muraturi ce-ti taiau greata si te faceau sa poti minca portie dubla. De cind mama s-a dus sa gateasca pe vesnicele si inverzitele plaiuri ale vinatorii iar noi, eu si sora mea, am crescut si ne-am facut familiile noastre n-am mai mincat gusa d’asta decit ocazional, facuta de tata, cu nimic mai prejos la gust. Gusa, nu tata. :) Ei bine, dupa ani si ani, nu stiu ce s-a intimplat ca anul asta, cam dupa Paste si nu inainte, m-a apucat o pofta de zile mari. L-am sunat pe tata, l-am intrebat ce si cum sa iau, ce si cum se face, am bagat cautari pe google si am citit nenumarate retete pe net. Si zic nenumarate nu pentru ca ar fi fost exagerat de multe, ci pentru ca nu le-am numarat. :) In fine, m-am hotarit sa fac. Am cautat cam prin mai-iunie gusa cruda prin piata, dar n-am vazut nicaieri si nici n-am intrebat, de parca toti porcii aia din Obor, transati frumos in galantarele macelarilor, au fost campioni la alergat si n-aveau pic de gusa. Lenosul-sef ce zace in mine a rasuflat parca usurat: “Incercai, dar nu putui”. Si cam asta a fost totul. Pina zilele trecute.

Nu stiu daca ma uitam la “Vocea Romaniei” si l-am vazut pe Brenciu, nu tin minte daca nu cumva l-am vazut pe Ponta la televizor ori am zarit, in timp ce schimbam programele, fata fostului poet national – Paunescu, cert este ca brusc, deodata si pe neasteptate mi-am amintit de GUSA. Nu de Gusa ala de la Realitatea, ci de gusa de porc fiarta, cu usturoi si boia. A venit ziua de simbata, am urcat din nou etajul din Obor, am intrebat macelarul, am luat trei bucati de un kil sase sute in total si m-am pus pe treaba.

Am spalat gusa bine. Am tamponat-o si uscat-o cu niste servetele de bucatarie. Am sarat-o cu sare mare si am lasat-o sa se odihneasca o tira. Ast timp am pus oala mare cu apa la fiert. Cind o-nceput a bolborosi, am aruncat inauntru o mina de boabe negre de piper si vreo sase foi de dafin si am scufundat submarinele cu grija. Acolo le-am lasat, in pace, caci m-am gindit ca nici Moby Dick nu s-a declarat tocmai multumita de insistentele capitanului Ahab de a o scoate din apele dumisale. Am asteptat ca pescarul insetat, intepind cu o furculita in lipsa de harpon, din jumatate in jumatate de ora, bucatile ce se scaldau fericite in apa fierbinte, la foc mic, ca niste finlandezi la sauna. Cam de trei ori s-a intimplat verificarea caci, cam la o ora si jumatate, furculita a lasat de inteles ca intra si neinvitata. Atunci am oprit focul si am tras oala deoparte. Daca nu m-as fi lasat de fumat si daca as fi avut si un pretenar alaturi, cred ca as fi fumat vreo trei-patru tigari si as fi baut o bere jumate pina sa ma intorc la gusa ce se racea treptat. Am aruncat intr-o cana citeva lingurite de boia – nu stiu daca au fost cinci sau sase, am presarat fara zgircenie si niste piper si am adaugat aproape doua capatini de usturoi zdrobit la unealta de zdrobit catei, aia cu gauri. Am inceput a amesteca, subtiind amestecul cu cite o lingura din zeama in care a fiert gusa. Cind mi s-a parut mie ca e nici prea, nici foarte, potrivit de gros si indeajuns de subtire, am scos bucatile de gusa pe farfurie si am inceput sa le imbrac in maglavaisul rosu si aromat. Apoi, le-am virit iute si abil la frigider. 




De gustat am gustat abia a doua zi, cind Simo a si bagat doua daraburi din minune la congelator. Cu masline crete de la turcul de la etajul din hala noua din Obor, cu cas sarat de la sibienii de la acelasi etaj, cu rosii de sera, dulci si bune, de la domnisoara ce zimbeste si da buna ziua la parterul aceleiasi hale, cu vreo doo stample de rachie aburinda de rece, feliutele mele de gusa cu usturoi si boia m-au muiat si au facut cu mine cam ce facea emblema aia insigna din pieptul lui Picard: m-au dus in timp vreo 25 de anisori, pe vremea cind nu beam tuica, dar cind mama traia si facea o gusa atit de buna ca se topea in gura, asa cum mi se topesc mie azi toate invatamintele si sfaturile celor ce vorbesc de Omega 3 si 6, de grasimi bune si rele, de carbohidrati si calorii. Poate ca, intr-o buna zi, am sa plec si eu la vinatoare de bizoni suculenti sau la cules de rucola proaspata, cu roua prelingindu-se incet pe gitu-i verde, si poate ca unii vor suspina indurerati ca as mai fi putut ramine. Dar, daca e sa aleg intre a mai face sau nu aceasta calatorie in timp si intre a zimbi cu patratele palide printre seminte, iaurtel cu 0,1 si dieta Dukan cu influente de migdale din regimul raw-vegan, sa moara Veta ca tot la gusa mea fiarta cu usturoi si boia ramin! Punct.


P.S. Poate in amestecul de boia, piper si usturoi mai trebuia si nitica sare grunjoasa. Asta ca sa stiti ca nu trebuie sa va fie teama de sare.

Enjoy!

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Amintiri din copilarie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu (Simona :)), cand ma gandesc la bunici, ma gandesc la rasfat si veselie. Iar cand ma gandesc la Mama Eva, bunica din partea tatalui, ma gandesc la nenumaratele feluri de mancare, unul mai delicios decat altul, cu care ne rasfata ori de cate ori mergeam la ea. Si mergeam, nu atat de des cat mi-as fi dorit, dar mergeam cu drag si de cele mai multe ori luam si cativa prieteni cu noi, pentru ca ei ii placeau oamenii si povestile. Si gatea pentru toti cu aceeasi placere. Nu uit nici acum olocu' plin cu zupa aurie. Da, imi pare rau de ratele si puii de gaina sacrificati, da', Doamne, buna zama mai faceau! :) Si fluta. Nu stiu daca asta-i denumirea corecta, aproape sigur ca nu, dar asa o numea ea. Sigur este un fel nemtesc si sigur era din cartofi. Nici macar nu stiu reteta exacta, dar musai voi incerca odata sa o recreez. E pacat sa se piarda. Am cautat ceva asemanator si pe net, dar, din pacate, nu am gasit nimic. Si mai facea placinta dulce cu branza de vaci, care de fapt era sarata (prin dulce se referea la faptul ca aluatul e nedospit vs. placinta acra care era cu aluat dospit). Ah, ce-mi mai placea! Nu stiu pe altcineva sa o faca asa de buna cum o facea ea. Ne invarteam in jurul mesei dupa ea, in timp ce dintr-o bila de aluat facea o foaie mai mare decat tablia mesei si atat de subtire ca vedeai prin ea. Sper sa imi adun suficient curaj sa incerc si eu intr-o buna zi...

Asadar, postul acesta nu este doar despre mancare, ci mai mult despre amintiri. Ale mele clar sunt din bucataria bunicii, probabil de aici si placerea cu care gatesc si... mananc. :) Si tare m-au napadit zilele acestea cand am facut si eu o zupa aurie cum facea bunica. Cu pui de casa, cu un gust desavarsit, dar carnea usor atoasa. Asa ca alegerea sa fac supa si o salata de boeuf (cu pui, in loc de vita) a venit oarecum natural. 

Am avut doar doua probleme, timpul scurt si cheful lipsa, acesta din urma tradus printr-o viteza de lucru mica spre mai deloc. Mi-a luat trei zile sa fac cele doua mancaruri. Ca-n povesti, ati putea zice. Doar ca usor invers. :)

Mama Eva facea zupa cu apa din fantana. Era asa de dulce. N-am avut apa de fantana, dar in rest am facut-o asa cum am vazut la ea. Am transat puiul si l-am pus intr-o oala incapatoare. I-am pus si morcovi multi si o ceapa zdravana. Am acoperit totul cu apa rece si am pus sa fiarba la foc mic, cat mai mic. Cand incepe sa fiarba, se spumeaza si se sareaza. Am lasat sa fiarba mult, aproape doua ore, pana carnea dadea sa cada singura de pe oase. La final i-am pus si un buchet de patrunjel si am uitat de el acolo pana a doua zi. Asta a fost prima seara.


In a doua seara, supa mea era de fapt piftie. :) Asa ca am pus-o din nou pe foc, iar cand a redevenit zama, am scos bucatile de carne si zarzavatul. Am strecurat zeama si am zis ca fac tarhana, asa cum facea si Mama Eva. Adica, niste paste de casa din ou si faina, date pe razatoarea mica. Si chiar as fi facut daca as fi avut un pic de faina. Ghinion. Desi tocmai fusesem la cumparaturi, uitasem cu desavarsire de faina. Ok, lasa ca fac galuste de gris. Dar suprise, avem gris, dar nu suficient. Nici taietei facuti de mama nu mai avem, nici macar din cei cumparati. Zau acum, ce sa fac? M-am tot gandit, m-am tot sucit, pana la urma mi-am luat curajul in dinti si haina pe mine si m-am dus pana la magazinul din colt. Am gasit o punga de gris. Asa ca am facut galuste de gris.

Mama Eva nu facea galuste de gris. Dar mama facea. Si, Doamne-ajuta, inca mai face. Si ce galuste bune face. De la ea am invatat si eu sa le fac. Daca inca aveti dubii ca nu puteti face galuste, va zic ca nu e greu. Luati in calcul cam patru linguri de gris la un ou. Dar nu-l puneti pe tot odata. Puneti-l treptat, poate nu trebuie chiar tot. Sau poate trebuie mai mult. Ca iarasi intervin factorii variabili, cum ar fi, de exemplu, marimea oului sau a lingurii etc. Eu de obicei fac din doua oua. Asta raportat cam la 3 litri de supa. Se bat ouale bine cu un praf de sare si putin piper, se adauga o lingurita de ulei si grisul, cate o lingura, amestecand dupa fiecare, pana se ajung la compozitia dorita (daca se trece cu o furculita pe desupra aluatului, trebuie sa ramana dare vizibile). Amestecul obtinut se lasa sa stea putin la frigider, dupa care, cu o lingurita inmuiata in supa fierbinte, se formeaza cate o galusca si se lasa sa alunece in supa. Lingurita se inmoaie in supa fierbinte dupa fiecare galusca facuta. Daca prima galusca se imprastie, e clar ca mai trebuie adaugat putin gris. Se fierb cam 10 - 15 minute, la foc mic.

Dupa ce au fiert galustele am pus patrunjel tocat din abundenta si am inchis focul. Am pus putina apa rece in supa sa se limpezeasca si am acoperit-o, lasand-o sa se odihneasca. Gata si seara a doua. 


In a treia seara a fost randul salatei de boeuf. O facatura delicioasa, caci n-am facut-o cu boeuf, dupa cum spuneam, ci cu pui. Si fara mazare, caci nu ne place. Ne place mazarea in multe alte combinatii, dar nu si in aceasta salata. Si o alta chestie care imi vine acum in minte, urasc salata boeuf facuta cu amestec de legume congelate. Cu atat mai mult daca are si porumb in compozitie. Nu zic ca e rea, dar numai salata boeuf nu e. Parerea mea! :)

Pentru inceput am fiert 3 cartofi medii, ca sa aiba timp sa se raceasca. Pasul doi - maioneza, ca sa stea putin si aceasta la frigider, ca parca asa e mai buna :)

Cu maioneza e alta poveste. Clar trebuie sa fie de casa. N-am mai mancat maioneza cumparata nici nu mai stiu de cand. La cat de usor se face si la cat de buna este varianta homemade, ni se pare amandurora o crima sa folosesti din cea cumparata. Apoi trebuie sa fie musai cu oua de casa sau macar bio. Gustul difera ca de la cer la pamant. Mustarul trebuie sa fie si el unul bun, dar aici nu avem prea multe pretentii. Oricum nu pun foarte mult. In rest, totul este floare la ureche. Folosesc mixerul, pun oul intreg, mustarul, ceva sare si piper, adaug uleiul val vartej si putina lamaie la sfarsit. Maximum 5 minute imi ia si... gata, la frigider cu ea.

Urmatorii pasi - am dezosat puiul, am maruntit carnea si am taiat cubulete cartofii si morcovii care au fiert in supa. Plus 3 castraveti acri, tot cubulete si bine storsi de zeama. Se amesteca carnea cu legumele si maioneza si... gata salata! Se da la rece pentru cel putin o ora inainte de a se manca. Cel putin noua ne place sa fie rece. Si multa. :) 


Si gata si a treia seara. Intre timp s-a facut si a patra seara. S-a mancat si supa, s-a mancat si salata boeuf, dar cu pui in loc de boeuf... Si intre timp ni s-a facut iar foame si ne-am apucat din nou de gatit. Dar de data aceasta ii predau stafeta lui Radu. Caci are si el destule amintiri. Si pofte multe, de asemenea. Eu iau o pauza :)

miercuri, 23 octombrie 2013

Piure de mere cu scortisoara

Era sa si uit de piureul de mere. Nimic mai simplu, ati putea spune. Si totusi... Uneori e bine sa ne mai si complicam putin. Rezultatul merita. Macar asa, din cand in cand :)


Ingrediente:
  • 8 mere
  • 2 linguri unt
  • 120 ml suc de portocale proaspat stors
  • 1 lingurita scortisoara
  • 1 lingura zahar brun

Se curata merele de coaja si cotor si se taie bucati. Se pastreaza putina coaja din partea rosie a marului. Aceasta se adauga pentru a-i da sosului un colorit frumos si se indeparteaza inainte de servire. 

Intr-o cratita se topeste untul si se caramelizeaza zaharul cam 2 minute, dupa care se adauga merele, sucul de portocale, scortisoara si coaja de mar. Se lasa sa fiarba 10 minute, dupa care se acopera cratita si se introduce in cuptorul incins la 160°C, pentru aproximativ 1 ora. La final se amesteca cu un tel in forma de para. Doua - trei miscari si sosul este gata :)

Se serveste fierbinte la friptura. 


Sau bine racit si cu frisca, ca desert.


Enjoy!

Sursa reteta: Jenny Steffens Hobick

marți, 22 octombrie 2013

Varza rosie inabusita cu branza de capra

Si a venit si randul verzei. Rosie, bine inabusita si garnisita cu o branza moale de capra. I-a facut fata cu brio muschiuletului de porc, iar gustul usor acru s-a echilibrat cu dulceata piureului de mere.


Ingrediente:

  • 1 varza rosie
  • 3 linguri unt
  • 100 ml otet de vin alb
  • 100 ml apa
  • 2 linguri zahar brun
  • 1 lingura sare neiodata
  • 1 lingura otet balsamic
  • 100 g branza moale de capra

Varza se curata de foile exterioare si se toaca marunt.

Intr-o cratita adanca se topeste untul, dupa care se adauga varza, otetul, apa, zaharul brun si sarea. Se acopera si se da la cuptor, la 160°C, pentru aproximativ 2 ore, amestecand la fiecare 30 de minute.

Se serveste fierbinte, cu bucatele de branza moale de capra deasupra.


Enjoy!

sursa reteta: Jenny Steffens Hobick

luni, 21 octombrie 2013

Muschiulet de porc

Dupa cum ziceam si pe FB, ieri a fost zi de mare fusion-eala. Ca, deh, mai trebuie din cand in cand. A fost muschiulet de porc, a fost varza rosie innabusita si cu topping de branza de capra si a fost si piure de mere. Si da, au fost toate in aceeasi farfurie. Si da, a fost alegerea lui Radu :) Interesanta combinatia pentru unii, ciudata rau pentru altii, luate una cate una au fost chiar foarte bune.

Dar sa incepem cu partea cea mai buna, muschiuletul de porc :). 

Pentru inceput se amesteca intr-un vas incapator urmatoarele: 2 catei de usturoi zdrobiti (noi am pus unii huge, deci merg si 4 :)), 1 lingura sos soia, 2 lingurite sos Worchestershire, 1 lingura mustar, 1 lingura zahar brun, 2 lingurite sare neiodata si 1 lingurita piper macinat. In aceasta compozitie se marineaza, pentru cel putin 30 de minute, doua bucati de muschiulet. Noi l-am tinut ceva mai mult de o ora, poate doua.

Intre timp se incinge cuptorul la 180°C.

Dupa ce muschiuletul s-a imprietenit suficient cu baitul, se scoate si se prajeste vreo 3 minute pe fiecare parte, in putin ulei de masline, pana se rumeste frumos, dupa care se introduce in cuptorul incins (fara acoperi tigaia) pentru 20 - 25 minute. Dupa ce se scoate din cuptor, se acopera si se lasa sa se odihneasca cam 5 minute.


Rezulta o carne moale si gustoasa, numai buna pentru garnitura cu varza rosie si mere, dar despre ele va voi povesti maine :).


Enjoy! :)

sursa reteta: Jenny Steffens Hobick

duminică, 20 octombrie 2013

Tarta cu pere si ciocolata

Joi seara, in drum spre casa, am intrat in magazinul de la colt. Magazinul este al unui cuplu tare de treaba. Nu prea are cum concura cu Mega Image-urile care infloresc mai ceva ca florile primavara, dar ne plac cei doi tare mult si atunci mai cumparam cate ceva de la ei. Asa ca am intrat dupa niste portocale. Cand colo, mi-au atras atentia niste pere. Vrand sa vad daca sunt moi, am luat una in mana sa imi dau seama mai bine. Mi-am dat seama perfect cand m-am trezit cu jumatate din degetul mare in para moale si cand m-a izbit un parfum dulceag. Aha, deci sunt si moi si parfumate. Forget about the oranges, go for the pears. Am mancat una, am mancat doua, hm, parca as mai face ceva cu ele. Dar ce? Cum ce?! Ceva cu pere si... ciocolata. Tarta deci sa fie!

Asadar, weekendul acesta a fost dedicat perelor parfumate si lungilor clipe de dulce leneveala :)


Ingrediente:
  • 5-6 pere bine coapte
  • 4 linguri zeama de lamaie
  • 3 linguri miere
  • 100 g ciocolata amaruie
  • 160 g unt
  • 3 oua
  • 100 g zahar
  • 1 plic zahar vanilat
  • 15 g cacao
  • 240 g faina
  • 1 praf de copt
  • 150 ml lapte

Perele, daca sunt mai mari, sunt suficiente vreo 3 - 4. Cel mai bine este sa evaluati cam cate intra lejer in tava pregatita, fara a incarca prajitura prea tare, asa cum am facut eu. Desi, chiar si asa, tot delicioasa a iesit. Se curata perele de coaja, apoi se taie pe jumatate sau sferturi si se curata de samburi. Se stropesc cu zeama de lamaie amestecata cu mierea si se dau la frigider cam 30 de minute.

Intre timp pregatim aluatul. Ciocolata se topeste pe baie de aburi. Untul se freaca bine cu zaharul si vanilia, dupa care se adauga ouale, unul cate unul, mixand dupa fiecare. Se adauga ciocolata topita, usor racorita (nu vrem omleta :)), si se omogenizeaza bine. Se amesteca faina cu praful de copt si cacaoa si se adauga compozitiei initiale, alternand cate 2 - 3 linguri din amestecul de faina cu cateva linguri de lapte. Mixam bine pana se omogenizeaza apoi continuam pana incorporam toata faina si laptele. Se toarna aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt sau unsa bine cu unt si tapetata cu faina (eu am folosit o forma cu inel), iar deasupra se aseaza bucatile de pere (cu scobitura in jos). Totusi, data viitoare voi lasa mai mult spatiu intre ele.

Se coace la foc potrivit (aproximativ 180°C) timp de aproximativ 45 minute. Cel mai bine este sa se incerce cu o scobitoare, pentru ca timpul coacerii depinde si de cat de zemoase sunt perele.
Dupa ce s-a copt, prajitura se lasa sa se racoreasca in tava. Se serveste  pudrata cu zahar si merge de minune cu inghetata de vanilie sau frisca naturala. A doua zi este chiar mai buna, fiindca prinde un gust si o consistenta mai de brownie. Bine, asta daca scapa vreo felie :)


Enjoy! :)

sursa retetei: La Ancuta

Biscuiti cu nuca

Perfecti fie cu o cana de lapte, fie alaturi de o cafea, poate si cu un ceai savuros, biscuitii cu nuca au intrat in topul preferatelor noastre dulci rontaieli. Reteta este tot de la Diva in bucatarie, ca si in cazul biscuitilor ciocolatosi cu buline neserioase. Of, si cate retete tentante mai gasiti pe acolo...

Ingrediente (pentru aproximativ 50 buc):
  • 320 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 200 g unt (la temperatura camerei)
  • 140 g zahar pudra
  • 60 g zahar brun
  • 1 praf sare
  • esenta vanilie
  • 2 oua
  • 140 g nuca

Se freaca bine untul cu cele doua tipuri de zahar, dupa care se incorporeaza oul si esenta de vanilie. In loc de esenta de vanilie, eu am pus o lingurita de zahar vanilat facut in casa (amestec zahar pudra cu cateva pastai goale de vanilie si il pastrez inchis ermetic intr-un borcan). Se incorporeaza si faina amestecata cu praful de copt si un praf de sare. Dupa ce se omogenizeaza compozitia se adauga si nuca tocata grosier.

Cu o lingurita se iau bucati din aluat si se pun direct in tava tapetata cu hartie de copt, lasand putin spatiu intre ele.

Biscuitii se coc in cuptorul preincalzit la 180°C pentru 12-15 minute, se mai lasa sa stea vreo 10 minute in tava si dupa ce se scot din cuptor, ca sa se desprinda usor, dupa care se racesc pe un gratar. Se servesc ca atare sau pudrati cu zahar vanilat. Se pot pastra mai multe zile intr-o cutie metalica. Nu stim exact cate, ca la noi n-au rezistat prea multe :)


Enjoy! :)

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Oua texane

Habar n-am daca reteta aceasta chiar asa se cheama, daca este chiar de la mama ei din Texas, dar noi asa o stim de la Ela si asa i-a ramas numele. Nici nu mai stiu daca am retinut reteta chiar asa cum ne-a povestit-o, oricum de cate ori am facut-o, ceva sigur am modificat, 'cause everything is better with a little twist. Chiar asa :). Cert este ca este un mic dejun perfect, copios si delicios. So, thank you, Ela!

Pe principiul "everything is bigger in Texas" :), se alege o felie de paine mai mare si i se decupeaza mijlocul, fara a-l arunca. Intr-o tigaie se incinge o lingurita ulei de masline si o bucatica de unt, iar in acest amestec se prajeste atat felia de paine, cat si mijlocul ei. Amestecul de grasimi trebuie sa fie bine incins (dar nu cat sa fumege :)), altfel painea se va imbiba in el prea tare. Cand s-a rumenit frumos pe o parte, se intoarce felia de paine si se sparge un ou in mijlocul gol. Se asezoneaza cu sare si piper si se pune capacul pana se face oul. Atentie, galbenusul trebuie sa ramana moale. Daca si curge este perfect :)


Mijlocul painii se prajeste mai repede, astfel ca pana este gata oul ne putem ocupa de el. Se garniseste cu ce se doreste sau cu ce se gaseste prin frigider. Noi am pus niste sunca afumata, rosii, fulgi de parmezan si putin patrunjel. Pe langa gustul bogat, ii da si o culoare frumoasa farfuriei :).


Ambele paini se servesc calde,  cu pofta si cu dor de prieteni dragi :)

Enjoy! :)

duminică, 13 octombrie 2013

Varza acra cu carne de porc

Si a venit si randul doamnei verze sa se imprieteneasca cu domnul porc. Si au facut-o la modul cel mai sincer si dezinteresat. Desi ea era cam acra si el cam gras. Totul la un pahar de must si unul de bere, sub atenta supraveghere a lui Radu. Sa fie intr-un ceas bun :)


Ingrediente:
  • varza murata – 2 kg
  • piept de porc – 1,400 kg
  • 3 cepe mici
  • 1 ardei gras
  • 1 morcov
  • ulei
  • 150 ml bulion
  • condimente (piper, chimen, cimbru, foi de dafin, oregano, boia dulce)
  • optional ardei iute, smantana etc.

Varza murata se lasa in apa rece sa iasa sarea din ea, cam jumatate de ora – o ora, depinde de cat este de sarata. Se stoarce foarte bine si taie marunt.

Ceapa, ardeiul si morcovul se taie marunt, cubulete sau felii. Se pun la calit in doua - trei linguri de ulei incins. Cand s-au inmuiat putin si ceapa incepe sa devina transparenta se pune carnea taiata cuburi, ca pentru gulas. Se lasa sa se rumeneasca usor.

Cand carnea este rumenita se adauga varza si condimentele.  Eu am pus dupa ochi – vreo 5 foi de dafin, cam o lingurita de chimen si cam doua de boia dulce, cam jumatate de lingurita de cimbru si jumatate de lingurita de oregano, iar piperul l-am macinat fara zgircenie. Se pune o cana sau doua de apa, se amesteca si lasa sa fiarba. Se mai gusta, se mai completeaza cu apa sau condimente, daca e nevoie. Cand varza e aproape fiarta si carnea inca nu se desface singura se pune si bulionul. In total, la mine a durat totul cam o ora si jumatate.


Oricum, important e sa aveti ardei iute. Murat ori proaspat. Daca vreti puteti picura in farfurie, deasupra verzei, si putina smintina. Daca mai aveti si o bere nefiltrata, rece, ori un pahar cu must la indemina, cu atit mai bine.

 
Enjoy! :)

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Somon la tigaie cu garnitura de legume

Somonul la tigaie este una dintre mancarurile mele (a se citi Simona :)) preferate. Pe cat de simplu se face aceasta reteta, pe atat este de buna. Unde mai pui ca este si sanatoasa. Ce sa iti doresti mai mult? "O friptura de porc, poate?!" ar zice Radu, dar asta este alta poveste :)

Ingrediente:
  • 1 file somon de aproximativ 500 g;
  • 400 g legume congelate (morcovi, conopida, broccoli);
  • condimente (sare neiodata, piper, coriandru, boabe de mustar si chilli);
  • 1 lamaie.

Fileul de somon se imbraca pe partea fara piele in amestecul de condimente. La inceput foloseam un amestec de condimente gata preparat pe care ni l-a adus Mona dintr-o vacanta in Grecia. Mi-a placut atat de mult incat l-am recreat. Se prajeste somonul intr-o tigaie grill, usor unsa cu ulei, cam 10 - 15 minute sau cat sa se patrunda pana la jumatatea grosimii lui. Prima data se prajeste cu pielea in jos dupa care se intoarce cu grija si pe cealalta parte, careia ii va lua ceva mai putin timp sa se faca. Important este ca tigaia sa fie bine incinsa cand se pune pestele in ea, astfel incat sa nu se lipeasca. La final se intoarce cu fata in sus si se stropeste cu zeama de lamaie.

Intre timp se incinge o tigaie mai inalta, se pune o lingura ulei de masline si se adauga amestecul de legume congelate, putina sare neiodata si un pahar de apa rece. Se acopera tigaia si se lasa la foc mediu pana scade toata apa si se calesc putin legume.

Somonul si legumele fac pereche buna, mai ales daca le acompaniaza un pahar de vin alb, sec si rece. Sau poate doua :)


 Enjoy! :)

miercuri, 9 octombrie 2013

Orez picant

In ultimul timp am gatit mai mult de nevoie decat de voie. Ca, deh, uneori ne mai este si foame si mai des ne este si lene sa mergem la cumparaturi sau suntem prea nehotarati asupra ce sa ne comandam. Si uite asa, mai scotocim prin congelator, ca trebuie sa mai scapam si de zburatoarele criogenate… Si mai gatim si mai putin fancy. Si uite tot asa ca am ajuns la un piept de cocos (domnul gainii, nu fructul, sa ne intelegem clar), dar fara sa stim prea bine ce sa facem cu dansul. Si cam mic, si nici prea fraged, ca domnul a crescut in batatura si a alergat destul cat sa-si faca pectorali de fier. Sa fie o ciorba? Ar merge, dar parca nu avem chiar asa chef de ciorba… Parca ar merge si un felul doi... Si atunci ce? Atunci varianta de compromis… dupa metoda “si o ciorbita, si o tocanita”. Am curatat carnea de pe os (nu foarte riguros), si din oase, cativa morcovi si o ceapa am facut o supa in care am fiert niste galuste de gris la care tare mai pofteam. A iesit o supa de vis. Galbena, gustoasa si fierbinte, de nici ca mai simteam ca nu avem caldura nici acum in casa…

Aha. Va intrebati ce am facut cu carnea? Ei bine am facut-o intr-un mare fel. Cum se numeste acesta nu stim, caci a fost la inspiratie si la ce am avut prin casa. Adica:

  • carnea de la un piept de cocos (taiata bucati mici)
  • ½ cana orez integral (amestec Arlecchino)
  • 1 ceapa (tocata marunt)
  • 1 morcov (taiat felii)
  • 1 lingurita pasta ardei cu sare
  • 1 lingurita dulceata de ardei iute
  • condimente (sare, piper) 
  • patrunjel verde tocat

Orezul, spalat bine, se fierbe in apa cu sare. Al nostru, fiind integral, a avut nevoie de aproximativ 30 de minute.

Intre timp se pune la incins o tigaie antiaderenta incapatoare. Se pun in tigaie una, doua linguri de ulei, iar cand acesta s-a incazit usor se adauga si ceapa. Se caleste putin, doar cat sa se inmoaie. Se adauga carnea, se rumeneste, dupa care se adauga si morcovii. Dupa aproximativ 5 minute se adauga si pasta de ardei si dulceata. Se stinge totul cu apa fierbinte (cat sa acopere ingredientele din tigaie) si se lasa sa fiarba innabusit. Daca dupa ce scade apa, carnea nu este suficient de moale (dupa cum spuneam, avea fibra cocosul meu, nu gluma), se mai adauga niste apa fierbinte. Se repeta toata treaba pana carnea este fix pe gustul nostru. Oricum, la final mancarea nu trebuie sa mai aiba zeama, ci chiar sa se rumeneasc usor bucatelele de carne si legumele. In acest moment se adauga si orezul fiert si foarte bine stors. Se mai lasa cateva minute pe foc, cat sa se imprieteneasca bine, iar la final se adauga si patrunjelul tocat.

Se serveste cat este fierbinte. Eu l-am mancat si simplu, la cina, dar si alaturi de o salata de patrunjel la pranz. Mi-a placut foarte tare combinatia cu salata. Big like!


Enjoy! :)

duminică, 6 octombrie 2013

Biscuiti ciocolatosi cu buline neserioase

... sau Red Bull-ul biscuitilor ciocolatosi, cum i-a numit Radu :) Adevarul este ca au un gust intens de ciocolata si simti cum iti dau un boost de energie inca de la prima imbucatura. Reteta am luat-o de la Diva in bucatarie, si, sa va spun sincer, mai am in plan niste fursecuri si biscuiti de la ea, asa ca fiti pe faza :)


Ingrediente:
  • 200 g faina
  • 50 g cacao
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 125 g ciocolata cu lapte
  • 120 g unt
  • 250 g zahar
  • 1 pachet zahar vanilat
  • 2 oua medii
  • buline neserioase (aka M&M)

Intr-un vas se amesteca faina cu sarea, praful de copt si cacao. Ciocolata si untul se topesc impreuna pe baie de aburi si se omogenizeaza bine. Separat se mixeaza ouale cu zaharul si zaharul vanilat si se adauga amestecul de ciocolata si unt. Se omogenizeaza bine, dupa care se incorporeaza si amestecul de faina. Dintr-o intamplare eu am pus ciocolata amaruie, de unde si gustul extreeeeem de intens :)

Din aluatul astfel format se ia cate o lingurita si se formeaza bile care se aplatizeaza usor si li se pune in mijloc cate o bomboana.

Biscuitii se aseaza in tava pe hartie de copt si se coc in cuptorul preincalzit la 170°C timp de 15 minute, apoi se lasa sa se raceasca in tava aproximativ 10 minute, dupa care se transfera pe un gratar si se lasa sa stea minimum 30 minute. Se pastreaza cateva zile intr-o cutie metalica. Daca rezista :) Caci sunt deliciosi cu lapte!


Enjoy! :)

marți, 1 octombrie 2013

Supa de ciuperci

Nimic nu merge mai bine pe vremea asta uracioasa decat o supa fierbinte. Daca e si delicioasa, cu atat mai bine :) Daca are si ciuperci... perfect! Plina de proteine, este atat de satioasa, ca poti sari peste felul doi. Si in acelasi timp este si usoara, astfel ca poti sari si peste colebilul de dupa :)

Dar este supa sau ciorba? Aceasta-i intrebarea. Am avut multe discutii pe aceasta tema si am concluzionat, cu ajutorul dex-ului, ca atata timp cat zeama nu este acrita, indiferent de cate legume are mancarea noastra, ea este supa. Cand o acrim, fie cu bors, fie cu zeama de lamaie, fie cu ce o fi, devine clar ciorba :) Asadar avem o mancare 2 in 1. Pentru ca se poate servi si cu lamaie, si fara. Deci si supa, si ciorba :) Dupa chef si pofta!


Ingrediente:
  • 1 kg ciuperci champignon
  • 1 ceapa
  • 1 ardei kapia
  • 2 morcovi
  • 1 foaie de dafin
  • 200 g smantana grasa
  • 2 - 3 catei de usturoi
  • 1 galbenus
  • sare si piper
  • marar tocat


Pentru inceput se pregatesc legumele: ceapa se toaca marunt, ardeiul se taie cubulete, iar morcovul felii. Ciupercile, daca sunt mici si foarte fresh se taie felii cu tot cu codite, dar daca sunt mai mari, li se indeparteaza coditele si se pastreaza doar palariile, care se taie felii. 

Ceapa, ardeiul si morcovul se pun la calit in doua linguri de ulei de masline, pana se inmoaie putin. Se adauga si ciupercile si se calesc in continuare pana acestea isi lasa toata zeama. In acest moment se condimenteaza cu sare si piper, se adauga foaia de dafin si apa fierbinte cat sa acopere bine legumele, mai multa sau mai putina, in functie de cat de deasa ne place sa fie supa. 


Cand sunt fierte ciupercile, supa este gata. In acest moment se freaca usturoiul pisat cu galbenusul si smantana si se adauga supa, putin cate putin, pana aducem amestecul la o temperatura apropiata supei. Se toarna in supa, se mai dau 2 -3 clocote, se presara cu marar proaspat tocat si gata... va poftim la masa :). Cat mai repede, caci supa este mai buna cat este fierbinte. Cine doreste o poate imbogati cu zeama de lamaie si/sau putin ardei iute.


Enjoy!