sâmbătă, 11 martie 2017

Brownie

E delicioasă! Și nu o spunem doar noi, ci și prietenii care au gustat-o în diferite ocazii și care nu sunt deloc puțini. E plină de ciocolată, tehnic nu cred că se poate mai multă de atât :), și cu cat stă mai mult, cu atât este mai bună. Asta cu condiția să reziste. Pentru că deși se face ușor, în doi timpi și trei mișcări, se și mănâncă la fel de repede. Așadar, numai lucruri bune pot spune despre delicioasa brownie. Așa că daca vă place acest desert și nu ați încercat încă această variantă, it's a must!


Ingrediente:
·              200 g ciocolată neagră
·              200 g unt gras
·              3 ouă
·              1 cană zahăr
·              3/4 cană făină
·              40 g cacao

Ciocolata se mărunțește și se topește împreună cu untul la bain marie. Se lasă deoparte să se racească. Între timp se bat ouăle împreună cu zaharul până se spumează, se adaugă ciocolata răcorită și se omogenizează. Făina și cacaoa se cern și se amestecă împreună, dupa care se adaugă compoziției de ouă. Se amestecă ușor, nu foarte mult, după care se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se introduce în cuptorul preîncălzit la aproximativ 180 de grade C, pentru vreo 25 - 30 de minute, maximum. Ca un sfat, citit pe blogul mai jos amintit, "dacă după acest timp amestecul tot se mișcă când scuturi tava, mai lasă-l 5 minute. Ar trebui să formeze o crustă deschisă la culoare și să fie moale la atingere, dar nu foarte lichidă."



Prima dată cand am facut, am mâncat-o caldă, cu câte un glob de înghețată de vanilie. A fost bună, ba chiar foarte bună. Dar a doua oara am mancat o bucată după ce s-a răcit bine de tot. Delicioasă, ciocolatoasă și lipicioasă. Adică perfectă! 

De data aceasta cu un moț de frișcă naturală :).



Enjoy! :)

Sursa: Blog Culinar

joi, 9 martie 2017

Piept de pui în sos de smântână cu spanac și roșii uscate

Rețeta ce urmează este pe cât de simplu de făcut, pe atât de bună. Un adevărat deliciu!

  • 1 piept de pui feliat
  • 100 g spanac proaspăt 
  • câteva roșii uscate
  • 2 căței de usturoi
  • 200 ml smântână lichidă
  • ulei de măsline
  • sare, piper

Feliile de piept de pui se asezonează cu sare și piper și se rumenesc pe ambele părți în ulei de măsline. Se păstrează la cald. 

Într-o cratiță încăpătoare se încinge puțin ulei de măsline și se adaugă frunzele de spanac, tăiate fâșii. După vreo trei minute se adaugă și roșiile uscate mărunțite și usturoiul feliat, iar după alte două minute, smântâna lichidă. Se ține pe foc până se îngroașă puțin sosul, după care se adaugă și feliile de piept de pui. 

Atât! V-am spus că e simplu, nu? Mai repede faci această mâncare decât să-i spui denumirea :). Noi am mâncat puiul cu niște cartofi fierți și ulterior rumeniți puțin în cuptor. O foarte bună combinație, dar la fel de bine merg niște paste sau un orez fiert, simplu.

Enjoy! :)