duminică, 15 decembrie 2013

Spirale cu branza si praz

Combinatia de branza si praz este una dintre preferatele noastre. Iar spiralele astea merg de minune cu o cana de lapte batut alaturi. Si sa nu mai spun de mirosul din casa. Sa te tot trezesti asa... parca nici frigul de afara nu te mai sperie :).

Ingrediente:
  • 1 pachet aluat foietaj
  • 400 g branza Fagaras
  • 1 fir praz
  • 1/2 legatura marar
  • 1 ou + 1 galbenus
  • 1 lingura lapte
  • susan
  • sare, piper

Branza se amesteca cu oul si mararul, se asezoneaza cu sare si piper si se intinde pe foaia de foietaj. Se presara uniform prazul tocat (doar partea alba si putin din cea verde deschis), dupa care rulam strans foaia, ajutandu-ne si de o folie alimentara. Se da la congelator pentru aproximativ 15 minute, sa se intareasca putin si sa se taie mai usor. Dupa acest timp se taie rulada felii si se aseaza intr-o tava, pe hartie de copt, lasand putin spatiu intre ele. Se ung cu galbenusul batut cu lapte, se presara cu susan si se dau la cuptor, la foc mediu, pana se rumenesc.



 Enjoy! :)

vineri, 13 decembrie 2013

Tartine cu avocado, somon afumat si ou moale

Unii ar zice ca este mic dejun, altii ca ar merge mai bine la un brunch sau ca o cina rapida si lejera. Indiferent cind si cum va veti decide sa le gustati, alegerea va fi cit se poate de potrivita. Pentru ca este o mancare absolut delicioasa si se mai face si al naibii de repede. Mai ales daca ai in casa un specialist in poached eggs - cum zice englezu' la oua posate sau oua romanesti :).

Din miezul unui avocado bine copt, zdrobit cu furculita, se face o pasta, adaugand sare, piper, putin usturoi pisat si zeama de lamaie. Daca se doreste, se poate adauga si o rosie tocata marunt. Acest amestec se intinde pe felii de paine prajita, se acopera cu fasii de somon afumat si, right on top, un ou moale, posat.


Oul posat nu se face atat de greu pe cat ar parea, dar iti trebuie putina rabdare si atentie. Radu le are din plin pe amandoua asa ca el este specialistul si va si zic cum le face :). Se pun la fiert intr-o cratita mai mica (asa, de vreun litru) cam 500 ml de apa impreuna cu 1 lingura de otet si un praf de sare. Oul se sparge intr-o canuta, iar cand fierbe apa se face un vartej cu o lingura, dupa care se lasa sa alunece usor oul fix in centrul vartejului, pentru a nu se imprastia. Se fierbe la foc mic cam 3 - 4 minute, astfel incat galbenusul sa ramana moale si sa curga frumos cand il tai. Operatiunea se repeta pentru fiecare ou in parte.

Enjoy! :)

sursa: le blog piquant

miercuri, 11 decembrie 2013

Chinese all the way

Azi am avut chef de chinese. Nu ca ni se intampla rar, suntem amandoi mari fani, dar azi am facut ceva nou. Aripioare lipicioase si picante, cu legume si taietei de orez.  Te lingi pe degete de bune ce sunt! :) Bine, bine, dar cum se fac? Destul de simplu. Nu-i mare filozofie...

Aripioarele, taiate jumatati, se condimenteaza cu sare si piper si se lasa sa stea putin sa se imprieteneasca. Cand suntem siguri ca s-au imprietenit bine de tot, se perpelesc intr-o combinatie formata dintr-o lingura ulei de floarea-soarelui si o lingurita de ulei de susan. Aproape de final se adauga un ardei iute tocat sau niste chili si se mai lasa vreo 3 minute pe foc, dupa care se adauga si o lingura de otet de orez.


In paralel se calesc legumele. Eu am folosit fasii de morcovi, ardei kapia si ceapa rosie, precum si o mana de mazare congelata. Le-am insirat exact in ordinea in care le-am pus la calit. Tot in ulei de floarea-soarelui. De mentionat ca nu folosesc niciodata ulei de masline la mancarea chinese. Doar de floarea-soarelui si susan. Mai sunt multe alte legume ce se pot adauga aici, cum ar fi urechi de lemn, bambus, inimi de palmier, germeni etc., dar la baza stau tot cele pe care le-am pus.


Legumele calite, dar inca crocante, se adauga peste aripioare. Se adauga sos de soia dupa gust si se mai lasa vreo 5 minute sa se gateasca si sa se uniformizeze gustul.


Separat se prepara taieteii de orez, urmand instructiunile de pe pachet. De obicei se tin in apa fierbinte pentru cateva minute, se strecoara si se amesteca cu aripioarele si legumele calite.

Se mananca fierbinte, cu pofta si cu un Tsingtao rece :)
 

Enjoy! :)

duminică, 8 decembrie 2013

Pui in lapte

Cand am citit pentru prima data despre puiul in lapte am zambit usor neincrezatoare. Auzi tu, pui in lapte. Si ce gust o avea? Friptura in lapte? Si o iesi pielea crocanta? Si o fi buna? Hm. Dar uite ca am citit din nou si din nou, ba pe un blog, ba pe altul, ba ca e delicioasa, ba ca e cea mai buna friptura de pui ever, bla, bla, bla… Reteta ii apartine prietenului Jamie si cum tot ce am gustat de la dumnealui mi-a placut tare, tare mult, nu puteam sa nu-i dau o sansa. Si ce sansa, dom'le… :)

Ingrediente: 
  • 1 pui de aproximativ 1,5 kg
  • 565 ml lapte
  • 12 catei de usturoi
  • 1 baton scortisoara
  • coaja rasa a doua lamai
  • sare, piper

Ca de obicei, cu o seara inainte de the big moment am frecat puiul cu sare de mare neiodata si l-am lasat sa stea la rece, inchis intr-o punga, pana a doua zi. A doua zi, l-am scos cu vreo ora sau doua inainte de a-l gati si l-am lasat sa se zvante si sa se pregateasca moral pentru tratamentul regal ce va urma. Cum care? Baia in lapte. :)

Puiul astfel pregatit de rumeneste intreg in ulei de masline incins. Se scoate puiul din oala, se arunca grasimea arsa, dupa care se pune puiul inapoi. Se adauga laptele, coaja de lamie rasa, usturoiul si salvia, se acopera si se da la cuptor pentru o ora. Cuptorul trebuie incins dinainte, undeva pe la 190 - 200 ° C.


Dupa 1 ora se scoate capacul, se stropeste cu sosul din oala si se mai lasa neacoperit pentru inca 30 de minute sau pana cand se rumeneste frumos.


La final se scoate puiul rumenit din oala, se lasa sa se raceasca putin, se taie bucati (se poate chiar dezosa) si se serveste cu sosul din oala care este absolut demential. Noi am avut langa si niste cartofi prajiti si niste dovlecei la tigaie. Si muuult chili. Si un vin rosu, greu. Nebuniiiiie! :)

Enjoy! :)

Chocolate Crinkles

Desi in reteta din care m-am inspirat se numesc biscuiti Truffle, eu ii stiu de Chocolate Crinkles si asa am sa le las numele. Sunt incredibil de gustosi, fragezi si... ciocolatosi :) Este a treia oara cand ii fac si de fiecare data au disparut incredibil de rapid!

Ingrediente:
  • 200 g ciocolata (eu am folosit ciocolata cu 54% cacao)
  • 90g unt 82%
  • 110 g zahar pudra
  • un varf de sare
  • 4 oua mici (sau 3 daca sunt mari)
  • esenta vanilie
  • 200 g faina
  • 20 g cacao (eu am pus doar 10, se poate si omite daca ciocolata este amaruie)
  • o jumatate de lingurita praf de copt
  • zahar pudra pentru invelis

Untul si ciocolata se topesc la foc mic,


dupa care se adauga zaharul pudra si se omogenizeaza. Urmeaza ouale, unul cate unul, si esenta de vanilie.

Faina se amesteca cu cacaua, sarea si praful de copt si se adauga compozitiei de ciocolata, omogenizand bine. In reteta de inspiratie, se precizeaza ca aluatul nu trebuie sa curga de pe paletele mixerului. Ei bine, al meu era mai moale si, desi initial, am fost tentata sa mai adaug putina faina, pana la urma nu am facut-o si a fost ok.


Vasul se acopera cu folie sau se baga intr-o punga care se leaga si se da la rece pentru aproximativ 2 ore. Pentru ca m-am grabit eu l-am bagat direct la congelator, dar doar pentru 30 de minute, suficient cat sa se intareasca si sa pot modela bilute din el.



Pentru a da forma bilutelor, am luat cu lingurita din compozitie cate o bucatica mica si i-am dat forma in palme. Desi in reteta de inspiratie se recomanda sa iti uzi usor palmele, mie mi-au iesit mult mai ok daca eram bine uscata pe maini, ca sa adere putin compozitia. Doar ca dupa cateva bilute trebuie sa iti cureti palmele, ca sa nu se adune prea multa copozitie pe maini, altfel totul devine prea lipicios si messy. :)

Bilutele astfel formate se tavalesc prin zahar pudra. Eu am pus ceva mai mult zahar intr-un vas cu peretii rotunjiti, am bagat cate 4 -5 bilute odata si am miscat vasul in toate directiile, numai cu fundul in sus nu :), pana s-au acoperit bine cu zahar si nu se mai vedea nici pic de maro. Daca se lipesc intre ele, se desfac usor si se mai tavalesc putin.


Bilutele pudrate cu zahar se aseaza in tava, pe hartie de copt, pastrand intre ele o distanta de aproximativ 2 -3 cm. In total mi-au iesit 58 de bucati, desi conform retetei de inspiratie ar fi trebuit ca numarul sa fie dublu. N-am reusit niciodata sa-i fac mai mici, dar nici nu m-am straduit prea tare pentru ca imi par perfecti asa :).


Se coc la 160°C, timp de 10-15 minute, in  cuptorul preincalzit. Cand sunt gata, se lasa 2 - 3 minute in tava, dupa care se transfera pe un gratar si se lasa sa se raceasca.

 
Se pot pastra intr-o cutie metalica timp de mai multe zile, dar sa fim seriosi, cine le rezista cateva zile?! Sunt fragezi, ciocolatosi si deliciosi, mai ales daca ii acompaniaza o cana de lapte! :)


Enjoy! :)

luni, 2 decembrie 2013

Prajitura rasturnata cu mere si sos caramel

Mda, astazi vreau sa va povestesc despre o prajitura. Prajitura rasturnata cu mere, frisca naturala si sos caramel sau despre cat de usor se poate ajunge de la simplitate la decadenta. :)

Cum aveam un exces de mere si o pofta nebuna de sos caramel (a se citi muuuuult sos de caramel :)), alegerea a fost oarecum naturala... bine, a contat si faptul ca prajitura in sine se face extrem de usor. Dar pofta de caramel a contat clar cel mai mult. :)

Am curatat si taiat felii subtiri 4 mere. Le-am asezat intr-o tava unsa fara mila cu unt, le-am pus si niste zahar brun deasupra, just in case :), si le-am bagat la cuptor, sa se inmoaie putin.

Intre timp se pregateste blatul, in cazul meu un pandispan din 5 oua. Reteta de pandispan este clasica, dar va zic cum l-am facut eu. Am batut bine albusurile, pana cand au devenit lucioase, adaugand treptat 5 linguri cu varf de zahar. Am adaugat galbenusurile, pe rand, amestecand dupa fiecare, esenta de vanilie, iar la final am incorporat usor, prin rasturnare, 5 linguri de faina amestecate cu un praf de copt. Daca se doreste se pot adauga si 5 linguri de ulei sau apa. Eu am uitat. :)

Compozitia astfel obtinuta am turnat-o peste mere si am copt prajitura la foc potrivit cam 25 - 30 minute, nu mai stiu exact cat. Oricum este de preferat a se verifica prin clasica si infailibila metoda numita atat de stiintific... "scobitoarea" :).

Cand s-a racit complet, am rasturnat prajitura intr-o alta tava si am acoperit-o cu un strat subtire de frisca naturala, batuta si indulcita usor.

Se serveste cu sos caramel si un praf de scortisoara. Pentru sosul caramel va recomand sa accesati acest link. Am respectat reteta intocmai si a iesit o nebunie de sos. Usor mai decolorat al meu (depinde de cat de brun este zaharul :)), dar cu un gust intens de caramel.

Enjoy! :)

duminică, 1 decembrie 2013

Coq au vin

Reinterpretat, bineinteles, in maniera proprie. In afara de faptul ca imi place sa improvizez in bucatarie, imi place sa ma descurc cu ingredientele pe care le am in casa si, cel mai mult, imi place sa imi usurez munca. :)


Avem nevoie de:
  • 2 pulpe de cocos (cu tot cu spate, dar taiate fiecare in doua)
  • 250 g bacon (cubulete)
  • 3 morcovi (felii nu prea subtiri)
  • 500 g ciuperci champignon (micute)
  • 5 cepe (de marime medie)
  • 250 ml vin rosu sec
  • condimente (cimbru, sare, piper)
  • ulei de masline


Intr-o cratita incapatoare se prajeste baconul in putin ulei de masline incins, dupa care se scoate deoparte. In uleiul ramas se pun pulpele de cocos, rumenindu-se bine pe toate partile. Cand sunt aurii, se adauga putin coniac si se flambeaza. Atentie ca hota cuptorului sa nu fie pornita. Caci nu vrem flacarile sa ajunga in tavan. :) Dupa ce se stinge focul, se scoate si carnea de cocos, se mai adauga ulei daca este nevoie si se calesc si legumele, fiecare pe rand: morcovii, ciupercile si ceapa taiata sferturi. 

Se repune in cratita carnea si baconul, precum si legumele, se condimenteaza cu sare, piper si o lingurita de cimbru uscat. In acest moment se adauga si vinul si se lasa sa fiarba la foc mic, acoperit, pana carnea este bine patrunsa. De regula cand scade zeama este gata si carnea, dar, daca este nevoie, se mai poate adauga putina apa fierbinte sau chiar si vin :), iar daca sosul este prea lichid se poate ingrosa cu putin amidon (1 lingurita de amidon amestecat cu apa).


Noua ne place la nebunie, cu piure de cartofi si restul de vin. :)

Enjoy! :)

Salata de icre fara icre

Nu stiu de ce ar face cineva salata de icre fara icre, dar pentru mine a fost o curiozitate. Rezultatul? Absolut surprinzator. Nici habar nu ai avea ca salata asta chiar n-a vazut vreo icra in viata ei. Punem pariu? :)


Ingrediente:
  • 250 ml apa
  • 50 ml bulion
  • 3 linguri cu varf de gris
  • 1 galbenus
  • o ceapa mica
  • 1 lingurita mustar
  • 250 ml ulei
  • zeama de lamaie 
  • sare

Apa si bulionul se pun la fiert. Cand amestecul da in clocot se adauga grisul, in ploaie, si se amesteca continuu pana cand compozitia se ingroasa. Se lasa la racit. 

Cand amestecul de gris s-a racit se adauga galbenusul, mustarul, ceapa tocata fin si sare dupa gust. Se omogenizeaza bine. Treptat se adauga si uleiul, ca la o maioneza. Se mixeaza pana cand devine pufoasa. La final, fiindca mi s-a parut usor prea groasa, am mai adaugat cam 2 linguri de apa minerala rece si putina zeama de lamaie si am mixat bine.


Vorba Bucatarului Maniac, este extrem de usor de facut, ieftina si delicioasa! Ce mai asteptati? :)

Enjoy!

sursa: Bucatar Maniac

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Prajitura cu foi cu miere si crema de gris

Astazi este ziua fratelui meu. :) M-am bucurat de vizita lui in urma cu doua zile si m-am gandit ca ar fi o surpriza placuta sa-i pregatesc prajitura lui preferata. Fix asa cum o facea bunica noastra. Ma bucur ca mi-a iesit, ma bucur ca i-a placut, ma bucur ca e. :) La multi ani, Florin!


Foile:
  • 150 g zahar pudra
  • 1 ou
  • 3 linguri miere
  • 3 linguri lapte
  • 1 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 50 g unt
  • 400 g faina

In afara de faina, toate celelalte ingrediente se amesteca la un loc, cu precizarea ca bicarbonatul de sodiu se stinge in putina zeama de lamaie, si se pun sa fiarba la foc mic, amestecand incontinuu, pana ce compozitia capata o culoare usor inchisa. Se ia de pe foc, se lasa sa se stea 2 - 3 minute, dupa care se incorporeaza si faina, se amesteca bine, iar cand se raceste putin se framanta bine. Se imparte aluatul in 4 bucati egale care se intind uniform. Se coace fiecare foaie la foc potrivit in cuptorul incins in prealabil, pe dosul tavii, pana se rumeneste foarte putin. Dureaza intre 5 si 10 minute pentru fiecare foaie. Se pot incerca si cu degetul. Daca nu se lipeste, sunt gata. Se lasa sa se raceasca, fara a le pune una peste alta. 

Crema:
  • 300 ml lapte
  • 4 linguri gris
  • 200 g zahar pudra
  • 200 g unt 

Cred ca aceasta este cea mai simpla si mai usoara crema  pentru prajituri. Presupune trei etape: 
1. Se pune laptele la fiert intr-o cratita incapatoare. Cand incepe sa clocoteasca, se adauga grisul si se fierbe, pana se ingroasa, amestecand incontinuu. Se lasa sa se raceasca bine.
2. Se freaca untul cu zaharul pana se spumeaza.
3. Se amesteca foarte bine cele doua compozitii de la etapele anterioare.
Gata crema :)

Asamblarea:

Se pune in tava in care am copt foile o hartie de copt si o foaie de prajitura care se unge cu gem de prune, de preferat cat mai gros si acrisor. Se pune a doua foaie si se intinde crema. Se pune a treia foaie, se unge din nou cu gem de prune, dupa care se pune si ultima foaie. Se apasa usor ca sa se fixeze bine toate cele patru foi si se da la rece pana a doua zi. Se taie cu un cutit bine ascutit, care se sterge dupa fiecare taietura. Se pudreaza cu zahar vanilat.


Enjoy! :)

luni, 25 noiembrie 2013

Supa crema de dovleac

Inainte de a stramba din nas, voi, cei carora nu va place dovleacul, va spun ca lui Radu i-a placut supa :). De ce ar conta asta? Pai este foarte simplu. Pentru ca a fost nevoie de munca de convingere si ani de zile sa treaca ca Radu sa mai puna gura pe supa de dovleac. Asta dupa unica sa experienta cu o astfel de supa de la Dada, cand Musiu si-a comandat supa crema de dovleac cu castane coapte. Toti cei de la masa, care am gustat din supa aia, including me, am spus intr-un cor… este ORIBILA! Atat i-a trebuit lui Radu, caci lui Radu nu-i spui ca mancarea lui este oribila. Rezultatul va fi extrem, fie va manca totul doar din pura ambitie, fie nu va mai manca nimic. Ei, in cazul acesta s-a intamplat fix prima varianta. A mancat toata supa, pana la ultima picatura si pana la ultima castana. I-a luat trei luni sa recunoasca cat de rau i-a fost dupa. Deci, e de inteles de ce nu a mai vrut sa guste vreodata supa de dovleac :). Dar Ela mi-a povestit de atatea ori despre delicioasa ei supa crema de dovleac ca a fost musai sa o incerc. Si bine am facut! :)

Ingrediente:
  • 1 dovleac placintar mediu (buttersquash) 
  • 1 praz mare
  • 1 ceapa
  • 0,5 l supa de pui
  • 2 linguri ulei de masline
  • sare
  • piper
  • pentru servire: crutoane, parmezan, nuci prajite, fulgi de chili, blue cheese etc.

Prazul se curata si se taie felii (doar partea alba si cea verde deschis). Se toaca si ceapa, iar dovleacul se curata si se taie cubulete.

Prazul si ceapa se calesc in uleiul de masline pana se inmoaie bine, dupa care se adauga si dovleacul si se calesc impreuna aproximativ 10 minute. Se adauga supa de pui fierbinte si se fierbe pana se inmoaie bine dovleacul (intre 20 si 30 de minute). In reteta originala se foloseste supa de legume, dar eu aveam o supa de pui cu care nu aveam ce face. Oricum, avea mai mult gust de legume (era din oasele si pielea unui piept de pui, 1 ceapa, 3 radacini de pastarnac si o telina destul de mare), asa ca s-a potrivit bine.

Cand este fiert dovleacul, se lasa supa sa se racoreasca putin, dupa care se blenduieste. Se pune din nou pe foc, se asezoneaza cu sare si piper, i se mai da un clocot si gata.

Se serveste fierbinte cu diverse adaosuri. Pentru ca mi-au iesit cam doi litri de supa, am mancat-o in mai multe ture si am incercat-o si cu bucati de nuca prajita, si cu crutoane din paine, si cu floricele din parmezan, si cu fulgi de chili. A fost delicioasa in toate variantele :).

Enjoy! :)

duminică, 24 noiembrie 2013

Tartine cu somon afumat

Tartinele cu somon afumat sunt de departe unul dintre felurile de mancare situate undeva sus de tot in topul preferintelor noastre. Merg oricand. Fie pentru un mic dejun bogat, fie pentru o cina rapida si lejera, nu le spunem pas niciodata. :)

Se fac tare simplu si se incepe prin a praji atatea felii de paine cate tartine dorim a face. Pe urma pregatim pasta de branza cu hrean. Asta daca nu avem una gata facuta, cum ar fi cea de la Delaco sau Almette, dar musai cu hrean. Asta pe gustul nostru, dar daca nu va place hreanul puteti sa folositi si o crema de branza natur. Asadar, daca o preparati, trebuie doar sa amestecati branza de vaci cu putina smantana, hrean dupa gust si sare. Pasta astfel obtinuta se intinde pe feliile de paine prajita, iar peste ea se pun bucati de somon afumat si putin marar tocat. Se stropeste totul cu zeama de lamaie si se decoreaza dupa propria imaginatie. Eu am pus extra cate o felie de lamaie pe fiecare, mai ales ca ne place somonul cu multa lamaie. 

Sunt delicioase, mai ales de la trei bucati in sus! De caciula. :)


Enjoy! :)

miercuri, 20 noiembrie 2013

Tarta cu mere si camembert

Ii dadeam de ceva timp tarcoale acestei retete, dar Radu nu era deloc convins de ea. Nu mult, dar suficient cat sa ma tina in standby. Asta pana duminica, cand am pus piciorul prag si am spus... pana aici! Asta seara mancam tarta cu mere si camembert! Si bine am facut pentru ca reactia lui Radu dupa prima gura a fost de nedescris in cuvinte :) A devorat rapid doua felii sanatoase. Si ar mai fi mancat daca ar mai fi putut :)


Ingrediente:
  • 400 g aluat foitaj
  • 2 mere acrisoare (taiate felii subtiri)
  • 200 g smantana 30%
  • 1 ou + 2 galbenusuri
  • 1 lingurita tarhon uscat
  • 200 g camembert (taiat felii)
  • sare si piper

Se aseaza foaia de aluat intr-o forma de tarta cu diametrul de aproximativ 24 -26 cm. Nu am forma de tarta, asa ca am folosit forma cu inel pentru tort. Bad choice! Desi am pus hartie pe fundul ei, nu si pe margini, mi-a curs putina zeama, grasime sau apa din aluat sau ce o fi fost, in cuptor. Rezultatul? Putin fum si ceva miros de ars. Dar chiar si asa, a meritat cu varf si indesat :).

Dupa ce se pune aluatul in forma de tarta, se aseaza feliile de mar iar deasupra se toarna smantana amestecata in prealabil cu ouale, tarhonul, sare si piper dupa gust. Deasupra se pun feliile de camembert si se da la cuptor.


Se coace la foc portivit (eu am pus la 180°C) pentru aproximativ 30 - 40 de minute, pana cand compozitia este bine inchegata si se rumeste frumos deasupra.


Stiu ca ma repet, dar va zic. E o nebunie de tarta! Nici macar nu am avut rabdare sa se racoreasca putin. Ne-am fript limbile cu ea, dar n-a fost mare bai, ne-am racorit cu cate un pahare de vin rosu bine temperat :)

Enjoy! :)

sursa reteta: Licuta Marin

marți, 19 noiembrie 2013

Sos de smantana cu mustar, ketchup si hrean

Acest sos se face mai usor si mai repede decat sa-i pronunti numele. De fapt el nici nu are vreun nume. Este un sos inventat, facut din ce aveam prin frigider, dar care are totusi o origine foarte clara. Se trage dintr-un sos inventat de Soso, cel care ar manca bulion si ketchup si pe paine. Asa ca macar e clar de ce sosul are ketchup :).



Dar ca sa incepem cu inceputul, va zic ca sosul de baza este un amestec de smantana, mustar si ketchup. In proportii variabile, dupa gustul fiecaruia. De data aceasta am folosit 200 g de smantana de 25% grasime, vreo 2 linguri de homemade ketchup si 5 lingurite mustar de Dijon, din care una era cu cel din boabe intregi. Este important ca mustarul sa fie unul bun, pentru ca acest aspect va influenta iremediabil gustul sosului.

La acest sos de baza se adauga 1 castravete acru taiat cubulete, 2 fire de ceapa verde, tocate, si 2 - 3 lingurite de hrean in otet, in functie de cat de iute va place. Se omogenizeaza in blender, dupa care se ataca miseleste. Merge de minune cam la orice friptura, carnati sau mici. 

Noi l-am mancat in weekend cu niste mici deliciosi (de la Angst, sa se stie :)), dar si cu ce a mai ramas din pieptul de pui de care v-am povestit aici.


P.S. Am descoperit la Carrefour Express - Angst Obor cel mai bun hrean in otet, 100% natural si cu un gust ireal. Zic sa-l incercati daca nu va place sa plangeti in timp ce radeti hreanul :).

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Ave Caesar!

Ah, de cand pofteam la salata acestui domn. Nu, nu e vorba de imparatu' cu acelasi nume, ci de un bucatar, Caesar Cardini, ceva mai putin celebru decat tizul sau :) De fiecare data mi s-a parut ca dressingul este prea complicat de facut in casa si am preferat sa o mananc doar la restaurant. Asta pana acum. In sfarsit m-am lamurit cum sta treaba si mi-am dat seama ca de fapt este un fel de maioneza. Pai si ma sperii eu de o biata maioneza? No way, Jose! :) Asa ca sa purcedem...


Incepem chiar cu dressingul. Un galbenus, 2 catei de usturoi pisati, 1 lingurita mustar de Dijon (am pus din cel cu boabe intregi), 1 lingurita de sos Worchestershire si putina sare se amesteca impreuna si se adauga ulei, putin cate putin, pana se obtine un sos consistent, cam ca o maioneza. Cand este gata se da la rece.


Pentru ca noua ne place cu pui (varianta originala este meatless), am pregatit si niste piept de pui extrem de fraged si de aromat. Am folosit doar muschiuletul, cam 500 g, si l-am mazgalit cu ceva ulei de masline (doar o lingurita), zeama de lamaie, sare neiodata, piper proaspat macinat, boia dulce si putina salvie uscata. A stat asa de pe o zi pe alta, dar doar pentru ca asa s-a nimerit. Cu siguranta i-ar fi ajuns vreo ora - doua. Dupa acest tratament de fragezire, am aruncat fileurile in tigaia incinsa, la foc mare, pana s-au rumenit frumos. O nebunie, pe cuvant! :)


Cand am terminat cu puiul, l-am lasat sa se raceasca, iar in acest timp am facut crutoane cam din doua felii de paine veche. Le-am tras in ulei de masline si le-am aromat cu putin cimbru uscat.

In mod normal salata aceasta se face cu salata romana, care este crocanta, si asa ne si place cel mai mult. Dar cum aveam o punga de mix din salata verde si rosie, spanac, rucola si valeriana, am folosit-o pe acesta. Si a fost tare buna chiar si asa.

In sfarsit vine si momentul montarii salatei. Se amesteca mixul de salata cu dressing-ul, se adauga crutoane, bucati de pui (fasii sau intregi) si parmezan ras. Am decorat cu rosii cherry, pentru culoare, si am mancat cu o pofta nebuna! Este delicioasa! :)


Enjoy!

Biscuiti cu lavanda

Este clar, gustul de lavanda nu-i pentru orisicine :) Este o chestie love it or leave it. Si cunosc multe persoane care greu se impaca cu el. Este cel mai des asociat cu sapunurile si alte produse de infrumusetare. Dar in acelasi timp este altceva, un gust aparte care va poate cuceri :)


Ingrediente (pentru aproximativ 50 de bucati):
  • 150 g unt (la temperatura camerei)
  • 150 g zahar
  • 2 oua
  • 300 g faina
  • 3 lingurite lavanda
  • 1 praf de sare
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • 1/2 lingurita esenta de vanilie
  • zahar pudra pentru decor

Se freaca bine untul cu zaharul si se adauga ouale, unul cate unul, iar la final esenta de vanilie (eu in loc de esenta am pus o lingurita de zahar vanilat facut in casa). Se incorporeaza faina amestecata cu lavanda, praful de copt si un praf de sare.

Se omogenizeaza aluatul foarte bine, dupa care se infoliaza si se da la rece pentru cel putin jumatate de ora. Dupa acest timp se intinde aluatul intr-o foaie de aproximativ 3 - 4 mm. Eu mai intai l-am impartit in doua bucati si am facut doua foi mai mici pentru ca mi s-a parut mai usor de manevrat. Le-am intins intre doua folii alimentare, iar bucata de aluat ramasa am tinut-o la rece pana i-a venit randul.

Se decupeaza biscuitii cu o forma cu diametrul de aproximativ 3,5 mm. Neaparat infainata. Eu am folosit un paharel de tuica. Gol. :) 

Se pun biscuitii intr-o tava, pe hartie de copt, si se coc in cuptorul preincalzit la 180°C timp de aproximativ 10 minute, pana se rumenesc usor pe margine, apoi se scot din cuptor. Se lasa sa mai stea in tava inca vreo 5 minute, dupa care se pun pe un gratar sa se raceasca. 

Se pot decora cu zahar pudra.

Enjoy!

joi, 14 noiembrie 2013

Nu-i mare branza!

Duminica nu a fost o zi prea buna pentru Bucatareala 2.0. Astrele nu s-au aliniat conform planului, iar tocanita de pipote, aripioarele picante si crocante si cartofii wedges n-au iesit deloc cum creatorii si-au dorit. Si cand zic deloc e chiar deloc :). Atat de deloc, incat au luat calea tomberonului. Pe principiul totul sau nimic. Si totusi ceva a salvat ziua. Si surprinzator nu un fel de mancare clasic, ci unul nou pentru noi. Si tot surprinzator, ideea a venit de la Radu :). Pasta de caju cu ceapa verde si marar. Un deliciu raw vegan care merita incercat indiferent ca intelegi ceva sau nu din curentul acesta :).


Pasta de caju se face usor, iti trebuie doar putina organizare, caci trebuie sa te pregatesti de cu seara. Adica sa pui la inmuiat peste noapte 300 g alune caju. A doua zi dimineata se scurg de apa si se blenduiesc, adaugand apa, putin cate putin. Aproximativ un pahar, cat sa obtinem o pasta fina. Se adauga o legatura mai firava de marar si 2 fire de ceapa verde, ambele tocate. Se amesteca bine si se da la rece pentru cel putin o ora.

Cu un gust tare apropiat de cel al branzei, este delicioasa cu crackers cu rozmarin si ulei de masline si rosii cherry. Parol! :)


Enjoy! :)

marți, 29 octombrie 2013

Gusa fiarta cu boia

Nu. Nu este de regim. Asta o spun eu, fara sa am vreun studiu, vreun curs ori vreo scoala in nutritie, in alimentatie, farmacie, biologie, chimie, genetica ori medicina. Chiar si asa, cred ca cei din jur mi-au trasat, de-a lungul timpului, niste linii destul de clare legate de ceea ce bagam in gura, reguli care mi-au intrat, fara sa vreau neaparat, bine de tot in cap. Asadar, gusa de porc are grasime si are si carne, oarecum intercalate, oarecum mega-super-extra-giga-delicioase, daca delicios ar suporta grade de comparatie. Asta, adica grasimea, in viziunea preotilor contemporani ai bisericii alimentatiei sanatoase, face rau la orice. E necaz mare pentru ficat, e dezastru pentru bila, e catastrofa pentru vasele de singe. Mori, faci infarct, ti se opreste pofta de viata din cauza poftei de mincare.

Bun. Acestea fiind precizate, eu zic sa continuam impreuna noi, cei curajosi, noi, cei fara teama de moarte.

Mama mea facea asemenea bunatate. E drept, nu facea zilnic sau saptaminal si nici macar lunar, dar de Paste si de Craciun parca tot o gaseai pe masa. Primavara alaturi de niste ceapa verde, iarna linga niste muraturi ce-ti taiau greata si te faceau sa poti minca portie dubla. De cind mama s-a dus sa gateasca pe vesnicele si inverzitele plaiuri ale vinatorii iar noi, eu si sora mea, am crescut si ne-am facut familiile noastre n-am mai mincat gusa d’asta decit ocazional, facuta de tata, cu nimic mai prejos la gust. Gusa, nu tata. :) Ei bine, dupa ani si ani, nu stiu ce s-a intimplat ca anul asta, cam dupa Paste si nu inainte, m-a apucat o pofta de zile mari. L-am sunat pe tata, l-am intrebat ce si cum sa iau, ce si cum se face, am bagat cautari pe google si am citit nenumarate retete pe net. Si zic nenumarate nu pentru ca ar fi fost exagerat de multe, ci pentru ca nu le-am numarat. :) In fine, m-am hotarit sa fac. Am cautat cam prin mai-iunie gusa cruda prin piata, dar n-am vazut nicaieri si nici n-am intrebat, de parca toti porcii aia din Obor, transati frumos in galantarele macelarilor, au fost campioni la alergat si n-aveau pic de gusa. Lenosul-sef ce zace in mine a rasuflat parca usurat: “Incercai, dar nu putui”. Si cam asta a fost totul. Pina zilele trecute.

Nu stiu daca ma uitam la “Vocea Romaniei” si l-am vazut pe Brenciu, nu tin minte daca nu cumva l-am vazut pe Ponta la televizor ori am zarit, in timp ce schimbam programele, fata fostului poet national – Paunescu, cert este ca brusc, deodata si pe neasteptate mi-am amintit de GUSA. Nu de Gusa ala de la Realitatea, ci de gusa de porc fiarta, cu usturoi si boia. A venit ziua de simbata, am urcat din nou etajul din Obor, am intrebat macelarul, am luat trei bucati de un kil sase sute in total si m-am pus pe treaba.

Am spalat gusa bine. Am tamponat-o si uscat-o cu niste servetele de bucatarie. Am sarat-o cu sare mare si am lasat-o sa se odihneasca o tira. Ast timp am pus oala mare cu apa la fiert. Cind o-nceput a bolborosi, am aruncat inauntru o mina de boabe negre de piper si vreo sase foi de dafin si am scufundat submarinele cu grija. Acolo le-am lasat, in pace, caci m-am gindit ca nici Moby Dick nu s-a declarat tocmai multumita de insistentele capitanului Ahab de a o scoate din apele dumisale. Am asteptat ca pescarul insetat, intepind cu o furculita in lipsa de harpon, din jumatate in jumatate de ora, bucatile ce se scaldau fericite in apa fierbinte, la foc mic, ca niste finlandezi la sauna. Cam de trei ori s-a intimplat verificarea caci, cam la o ora si jumatate, furculita a lasat de inteles ca intra si neinvitata. Atunci am oprit focul si am tras oala deoparte. Daca nu m-as fi lasat de fumat si daca as fi avut si un pretenar alaturi, cred ca as fi fumat vreo trei-patru tigari si as fi baut o bere jumate pina sa ma intorc la gusa ce se racea treptat. Am aruncat intr-o cana citeva lingurite de boia – nu stiu daca au fost cinci sau sase, am presarat fara zgircenie si niste piper si am adaugat aproape doua capatini de usturoi zdrobit la unealta de zdrobit catei, aia cu gauri. Am inceput a amesteca, subtiind amestecul cu cite o lingura din zeama in care a fiert gusa. Cind mi s-a parut mie ca e nici prea, nici foarte, potrivit de gros si indeajuns de subtire, am scos bucatile de gusa pe farfurie si am inceput sa le imbrac in maglavaisul rosu si aromat. Apoi, le-am virit iute si abil la frigider. 




De gustat am gustat abia a doua zi, cind Simo a si bagat doua daraburi din minune la congelator. Cu masline crete de la turcul de la etajul din hala noua din Obor, cu cas sarat de la sibienii de la acelasi etaj, cu rosii de sera, dulci si bune, de la domnisoara ce zimbeste si da buna ziua la parterul aceleiasi hale, cu vreo doo stample de rachie aburinda de rece, feliutele mele de gusa cu usturoi si boia m-au muiat si au facut cu mine cam ce facea emblema aia insigna din pieptul lui Picard: m-au dus in timp vreo 25 de anisori, pe vremea cind nu beam tuica, dar cind mama traia si facea o gusa atit de buna ca se topea in gura, asa cum mi se topesc mie azi toate invatamintele si sfaturile celor ce vorbesc de Omega 3 si 6, de grasimi bune si rele, de carbohidrati si calorii. Poate ca, intr-o buna zi, am sa plec si eu la vinatoare de bizoni suculenti sau la cules de rucola proaspata, cu roua prelingindu-se incet pe gitu-i verde, si poate ca unii vor suspina indurerati ca as mai fi putut ramine. Dar, daca e sa aleg intre a mai face sau nu aceasta calatorie in timp si intre a zimbi cu patratele palide printre seminte, iaurtel cu 0,1 si dieta Dukan cu influente de migdale din regimul raw-vegan, sa moara Veta ca tot la gusa mea fiarta cu usturoi si boia ramin! Punct.


P.S. Poate in amestecul de boia, piper si usturoi mai trebuia si nitica sare grunjoasa. Asta ca sa stiti ca nu trebuie sa va fie teama de sare.

Enjoy!

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Amintiri din copilarie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu (Simona :)), cand ma gandesc la bunici, ma gandesc la rasfat si veselie. Iar cand ma gandesc la Mama Eva, bunica din partea tatalui, ma gandesc la nenumaratele feluri de mancare, unul mai delicios decat altul, cu care ne rasfata ori de cate ori mergeam la ea. Si mergeam, nu atat de des cat mi-as fi dorit, dar mergeam cu drag si de cele mai multe ori luam si cativa prieteni cu noi, pentru ca ei ii placeau oamenii si povestile. Si gatea pentru toti cu aceeasi placere. Nu uit nici acum olocu' plin cu zupa aurie. Da, imi pare rau de ratele si puii de gaina sacrificati, da', Doamne, buna zama mai faceau! :) Si fluta. Nu stiu daca asta-i denumirea corecta, aproape sigur ca nu, dar asa o numea ea. Sigur este un fel nemtesc si sigur era din cartofi. Nici macar nu stiu reteta exacta, dar musai voi incerca odata sa o recreez. E pacat sa se piarda. Am cautat ceva asemanator si pe net, dar, din pacate, nu am gasit nimic. Si mai facea placinta dulce cu branza de vaci, care de fapt era sarata (prin dulce se referea la faptul ca aluatul e nedospit vs. placinta acra care era cu aluat dospit). Ah, ce-mi mai placea! Nu stiu pe altcineva sa o faca asa de buna cum o facea ea. Ne invarteam in jurul mesei dupa ea, in timp ce dintr-o bila de aluat facea o foaie mai mare decat tablia mesei si atat de subtire ca vedeai prin ea. Sper sa imi adun suficient curaj sa incerc si eu intr-o buna zi...

Asadar, postul acesta nu este doar despre mancare, ci mai mult despre amintiri. Ale mele clar sunt din bucataria bunicii, probabil de aici si placerea cu care gatesc si... mananc. :) Si tare m-au napadit zilele acestea cand am facut si eu o zupa aurie cum facea bunica. Cu pui de casa, cu un gust desavarsit, dar carnea usor atoasa. Asa ca alegerea sa fac supa si o salata de boeuf (cu pui, in loc de vita) a venit oarecum natural. 

Am avut doar doua probleme, timpul scurt si cheful lipsa, acesta din urma tradus printr-o viteza de lucru mica spre mai deloc. Mi-a luat trei zile sa fac cele doua mancaruri. Ca-n povesti, ati putea zice. Doar ca usor invers. :)

Mama Eva facea zupa cu apa din fantana. Era asa de dulce. N-am avut apa de fantana, dar in rest am facut-o asa cum am vazut la ea. Am transat puiul si l-am pus intr-o oala incapatoare. I-am pus si morcovi multi si o ceapa zdravana. Am acoperit totul cu apa rece si am pus sa fiarba la foc mic, cat mai mic. Cand incepe sa fiarba, se spumeaza si se sareaza. Am lasat sa fiarba mult, aproape doua ore, pana carnea dadea sa cada singura de pe oase. La final i-am pus si un buchet de patrunjel si am uitat de el acolo pana a doua zi. Asta a fost prima seara.


In a doua seara, supa mea era de fapt piftie. :) Asa ca am pus-o din nou pe foc, iar cand a redevenit zama, am scos bucatile de carne si zarzavatul. Am strecurat zeama si am zis ca fac tarhana, asa cum facea si Mama Eva. Adica, niste paste de casa din ou si faina, date pe razatoarea mica. Si chiar as fi facut daca as fi avut un pic de faina. Ghinion. Desi tocmai fusesem la cumparaturi, uitasem cu desavarsire de faina. Ok, lasa ca fac galuste de gris. Dar suprise, avem gris, dar nu suficient. Nici taietei facuti de mama nu mai avem, nici macar din cei cumparati. Zau acum, ce sa fac? M-am tot gandit, m-am tot sucit, pana la urma mi-am luat curajul in dinti si haina pe mine si m-am dus pana la magazinul din colt. Am gasit o punga de gris. Asa ca am facut galuste de gris.

Mama Eva nu facea galuste de gris. Dar mama facea. Si, Doamne-ajuta, inca mai face. Si ce galuste bune face. De la ea am invatat si eu sa le fac. Daca inca aveti dubii ca nu puteti face galuste, va zic ca nu e greu. Luati in calcul cam patru linguri de gris la un ou. Dar nu-l puneti pe tot odata. Puneti-l treptat, poate nu trebuie chiar tot. Sau poate trebuie mai mult. Ca iarasi intervin factorii variabili, cum ar fi, de exemplu, marimea oului sau a lingurii etc. Eu de obicei fac din doua oua. Asta raportat cam la 3 litri de supa. Se bat ouale bine cu un praf de sare si putin piper, se adauga o lingurita de ulei si grisul, cate o lingura, amestecand dupa fiecare, pana se ajung la compozitia dorita (daca se trece cu o furculita pe desupra aluatului, trebuie sa ramana dare vizibile). Amestecul obtinut se lasa sa stea putin la frigider, dupa care, cu o lingurita inmuiata in supa fierbinte, se formeaza cate o galusca si se lasa sa alunece in supa. Lingurita se inmoaie in supa fierbinte dupa fiecare galusca facuta. Daca prima galusca se imprastie, e clar ca mai trebuie adaugat putin gris. Se fierb cam 10 - 15 minute, la foc mic.

Dupa ce au fiert galustele am pus patrunjel tocat din abundenta si am inchis focul. Am pus putina apa rece in supa sa se limpezeasca si am acoperit-o, lasand-o sa se odihneasca. Gata si seara a doua. 


In a treia seara a fost randul salatei de boeuf. O facatura delicioasa, caci n-am facut-o cu boeuf, dupa cum spuneam, ci cu pui. Si fara mazare, caci nu ne place. Ne place mazarea in multe alte combinatii, dar nu si in aceasta salata. Si o alta chestie care imi vine acum in minte, urasc salata boeuf facuta cu amestec de legume congelate. Cu atat mai mult daca are si porumb in compozitie. Nu zic ca e rea, dar numai salata boeuf nu e. Parerea mea! :)

Pentru inceput am fiert 3 cartofi medii, ca sa aiba timp sa se raceasca. Pasul doi - maioneza, ca sa stea putin si aceasta la frigider, ca parca asa e mai buna :)

Cu maioneza e alta poveste. Clar trebuie sa fie de casa. N-am mai mancat maioneza cumparata nici nu mai stiu de cand. La cat de usor se face si la cat de buna este varianta homemade, ni se pare amandurora o crima sa folosesti din cea cumparata. Apoi trebuie sa fie musai cu oua de casa sau macar bio. Gustul difera ca de la cer la pamant. Mustarul trebuie sa fie si el unul bun, dar aici nu avem prea multe pretentii. Oricum nu pun foarte mult. In rest, totul este floare la ureche. Folosesc mixerul, pun oul intreg, mustarul, ceva sare si piper, adaug uleiul val vartej si putina lamaie la sfarsit. Maximum 5 minute imi ia si... gata, la frigider cu ea.

Urmatorii pasi - am dezosat puiul, am maruntit carnea si am taiat cubulete cartofii si morcovii care au fiert in supa. Plus 3 castraveti acri, tot cubulete si bine storsi de zeama. Se amesteca carnea cu legumele si maioneza si... gata salata! Se da la rece pentru cel putin o ora inainte de a se manca. Cel putin noua ne place sa fie rece. Si multa. :) 


Si gata si a treia seara. Intre timp s-a facut si a patra seara. S-a mancat si supa, s-a mancat si salata boeuf, dar cu pui in loc de boeuf... Si intre timp ni s-a facut iar foame si ne-am apucat din nou de gatit. Dar de data aceasta ii predau stafeta lui Radu. Caci are si el destule amintiri. Si pofte multe, de asemenea. Eu iau o pauza :)

miercuri, 23 octombrie 2013

Piure de mere cu scortisoara

Era sa si uit de piureul de mere. Nimic mai simplu, ati putea spune. Si totusi... Uneori e bine sa ne mai si complicam putin. Rezultatul merita. Macar asa, din cand in cand :)


Ingrediente:
  • 8 mere
  • 2 linguri unt
  • 120 ml suc de portocale proaspat stors
  • 1 lingurita scortisoara
  • 1 lingura zahar brun

Se curata merele de coaja si cotor si se taie bucati. Se pastreaza putina coaja din partea rosie a marului. Aceasta se adauga pentru a-i da sosului un colorit frumos si se indeparteaza inainte de servire. 

Intr-o cratita se topeste untul si se caramelizeaza zaharul cam 2 minute, dupa care se adauga merele, sucul de portocale, scortisoara si coaja de mar. Se lasa sa fiarba 10 minute, dupa care se acopera cratita si se introduce in cuptorul incins la 160°C, pentru aproximativ 1 ora. La final se amesteca cu un tel in forma de para. Doua - trei miscari si sosul este gata :)

Se serveste fierbinte la friptura. 


Sau bine racit si cu frisca, ca desert.


Enjoy!

Sursa reteta: Jenny Steffens Hobick