duminică, 25 februarie 2018

Cartofi wedges

Am mai încercat de vreo două ori să facem wedges, dar fie au ieșit prea moi, fie prea uscați. De data aceasta au ieșit foarte buni, excelenți chiar. Am ales cartofi pentru prăjit, deși i-am făcut la cuptor.


Ingrediente:


  • 4 cartofi mărișori sau 6 mai mici
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/4 linguriță piper proaspăt măcinat
  • 1 linguriță boia de ardei dulce
  • 1/2 linguriță ierburi de Provence
  • 1 cățel de usturoi pisat
  • 2 linguri pesmet


Cartofii se taie în formă wedges (prima dată în sferturi, pe lung, după care fiecare sfert încă o dată pe jumătate în lung - adică în opt :)) și se așază într-o tavă, pe hârtie de copt, fără să se aglomereze prea tare.
Condimentele și usturoiul se amestecă cu ulei și se toarnă deasupra cartofilor. Se amestecă ușor astfel încât să se acopere toate bucățile de cartofi, după care se presară uniform pesmetul.




Se introduc în cuptorul preîncălzit la 200 de grade C pentru 20 de minute, după care se întorc pe partea cealaltă și se mai țin la cuptor pentru aproximativ 10 minute.




Se servesc fierbinți, simpli, cu sos de iaurt și usturoi, sau garnitură la orice friptură. Sunt delicioși, pe cuvânt! :)




Enjoy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu